sâmbătă, 20 iunie 2015

Portrete tecucene (XV)

Constantin Petraşu, medic. Născut în Tecuci pe 1 septembrie 1844, Constantin Petraşu urmează studii de specialitate la Bucureşti, în cadrul Şcolii Naţionale de Medicină sub îndrumarea lui Carol Davila, şi la Paris, unde obţine titlul de doctor în medicină. În calitate de medic militar, va participa la războiul franco-german (1870) şi la războiul de independenţă (1877). În anul 1878 este ales deputat din partea colegiului II Tecuci, iar în 1888 va fi numit prefect al judeţului Tecuci. Între anii 1878 şi 1881, dr. Petraşu ocupă funcţia de medic al oraşului şi spitalului Tecuci, din 1891 fiind numit prin concurs în postul de medic primar al judeţului. A fost decorat cu medalia „Apărătorii Independenţii” (1879), „Steaua României” în grad de Cavaler (1880) şi „Coroana României” în grad de Ofiţer (1893). 

N.B. Conform documentelor emise de Prefectura Tecuci, dr. Petraşu a folosit pentru perioada anilor 1874-1878 numele de „Petraşcu”.

Fotografie trimisă de dr. Richard Constantinescu, căruia îi mulţumim pe această cale.