duminică, 26 aprilie 2015

O contribuţie

Albumul de faţă constituie iniţiativa Muzeului de Istorie „Teodor Cincu” de a surprinde în imagini o perspectivă trecut-prezent a Tecuciului. Chiar dacă oraşul şi-a fixat de-a lungul timpului o serie de „borne identitare”, la dimensiunea cărora se raportează periodic, suntem nevoiţi să recunoaştem că urbea şi-a pierdut din frumuseţea de altădată, o strălucire provincială care inspira poeţii să viseze şi să cânte farmecul târgului patriarhal. Cu toate acestea, trecutul acestui oraş, sursa unei legitime prezenţe în spaţiul istoric şi spiritual românesc, obligă generaţiile actuale la anumite atitudini şi impune celor viitoare aşteptări pe măsura vorbelor, faptelor şi personalităţilor de odinioară. În momentul de faţă, cine prezintă şi reprezintă oraşul Tecuci este nevoit să-şi însuşească particularităţile acestei localităţi: vechime, spiritualitate, cultură, spirit de sacrificiu. Nu putem trece cu vederea o mărturie a cancelariei domneşti de la 1435 care înscrie Tecuciul între cele mai vechi târguri ale Moldovei medievale. Nunta domnească de la Tecuci din anul 1587 între Vlad, nepotul lui Petru Şchiopul, şi Velica, fiica marelui logofăt Ivan Norocea, nepoata lui Mircea Ciobanul, argumentează existenţa a cel puţin unei biserici în secolul al XVI-lea, dar şi poziţia strategică a târgului la graniţa celor două ţări româneşti. La jumătatea secolului al XVII-lea, călătorii străini vor consemna prezenţa în Tecuci a trei lăcaşuri religioase construite din lemn. Mai mult ca sigur acestea au fost expuse invaziilor, poate distruse sau incendiate odată cu târgul, dar întotdeauna obştea le-a reconstruit din piatră sau cărămidă. În timp, bisericile tecucene au devenit centre de formare spirituală şi culturală, preotul asumându-şi rolul de părinte, duhovnic şi învăţător. Într-un asemenea mediu trebuie să fi crescut Calistrat Hogaş,  iubitor de viaţă şi natură care a descris memorabil societatea tecuceană la mijlocul secolului al XIX-lea. El este urmat de alte nume mari, precum Teodor Şerbănescu, care frecventa şi anima saloanele literare locale, Ştefan Petică, veşnic îndrăgostic de aerul liniştit al târgului nostru, Alexandru P. Calimah, care schiţa pentru prima dată istoria unei personalităţi locale, dar şi a urbei în care trăia, Ion Petrovici, care şi-a declarat permanent ataşamentul şi respectul faţă de locul natal. Lista poate continua cu nume reprezentative nu doar pentru Tecuci, ci pentru întregul panteon cultural românesc. Un motiv în plus de mândrie şi bucurie pentru trăitorii acestei comunităţi îl constituie prezenţa şi contribuţia noastră la cele mai importante etape ale istoriei statului român: unirea, independenţa, războiul pentru întregirea naţională. Considerăm că prezenţa unităţilor militare la Tecuci a contribuit la apărarea acestui spaţiu şi la dezvoltarea oraşului, de aceea publicarea fotografiilor înfăţişând soldaţi, ofiţeri sau clădiri militare reprezintă un omagiu adus celor care ne-au învăţat ce înseamnă sacrificiul şi onoarea, totodată oferindu-ne dreptul de a considera Tecuciul un nume de referinţă în istoria militară românească.