sâmbătă, 25 octombrie 2014

Portrete tecucene (XIII)

Anghel Rugină, economist. Născut în anul 1913 la Vizureşti, judeţul Tecuci, Anghel Rugină va urma studii primare şi gimnaziale la Tecuci, liceale la Galaţi şi universitare la Bucureşti, în cadrul Academiei de Inalte Studii Comerciale şi Industriale. După specializări de profil economic la Berlin şi Freiburg, realizate între 1944 şi 1947, se va stabili în SUA, unde va preda cursuri de economie la universitaţile din Portland, New York şi Boston. Autoritate de prestigiu în domeniu, cu zeci de tratate publicate, Anghel Rugină va fi ales, în anul 1990, membru de onoare al Academiei Române. A încetat din viaţă la vârsta de 95 de ani. 


Sursa foto: dl. Tase Dănăilă

„Muzeul la tine în şcoala” (VII)




Aniversarea Zilei Armatei Romane si inaugurare expozitie tematica.

miercuri, 1 octombrie 2014

Alexe Mateevici în Movilenii Tecuciului

Un destin tragic a făcut ca înflăcăratul luptător pentru sfânta cauză a dăinuirii românismului, Alexe Mateevici, neîntrecut cântăreţ al graiului străbun, să nu apuce măreaţa zi de 27 Martie / 9 Aprilie 1918 când Moldova dintre Prut şi Nistru s-a reîntors acasă după o dureroasă înstrăinare de 106 ani.
Murise de tifos abdominal la 13 august 1917, în vârstă de 29 de ani. Moartea lui, survenită pe neaşteptate a produs o puternică emoţie. A murit când gloria lui atinsese apogeul, după ce, la Chişinău, la 18 iulie 1917, în şedinţa festivă de deschidere a cursurilor învăţătorilor citise capodopera sa, „Limba noastră”.
Printre slujitorii şcolii româneşti din Basarabia se răspândise vestea că părintele Mateevici le-a pregătit o surpriză, fapt relatat de un participant la întrunire. „Auzind numele părintelui Mateevici... ne-am aţintit privirea pe uşa unde trebuia să intre poetul. Parcă-l văd: un preot de statură mijlocie, destul de robust, cu părul bogat, castaniu, fără a fi lung, cu o barbă scurtă, cu privire blajină în ochii expresivi. Mergea sfios spre tribuna din sala eparhială, de unde se susţin de obicei cuvântările. Când s-a apropiat de uşă, tot publicul l-a întâmpinat cu o ploaie de aplauze care l-au făcut să roşească şi atât s-a intimidat că nici nu putea începe poezia. Citind-o, vocea vibra la orice cuvânt. Simţeai că poetul îşi transmitea dragostea şi admiraţia pentru limba noastră... După ce a terminat de citit poezia, lumea din sală a rămas înmărmurită. Părea ameţită... Aplauzele au început mai târziu, cum se întâmplă cupă o preafrumoasă bucată cântată de un prea mare artist”.
Cu două luni mai înainte, la primul congres al învăţătorilor români din Basarabia (25 – 28 mai 1917), în aplauzele numeroşilor participanţi, Alexe Mateevici spunea răspicat şi convingător ceea ce azi rătăciţii şi vânduţii străinătăţii din provincia lui natală se prefac a nu şti: „N-avem două limbi şi două literaturi, ci numai una, aceeaşi cu cea de peste Prut. Aceasta să se ştie din capul locului, ca să nu mai vorbim degeaba... Noi trebuie să ajungem numaidecât la limba românească”.