miercuri, 23 iulie 2014

Cetatea de la Poiana în viziunea istoricului Constantin Solomon

Dacă staţiunile acestea getice erau mari cetăţi întărite cu şanţuri şi valuri de pământ, ele au devenit atunci adevărate emporii (pieţe de desfacere) în lungimea drumurilor comerciale antice, a produselor greceşti de la Marea Neagră sau din Sudul egeic, precum şi a negustorilor romani veniţi mai ales odată cu legiunile ce-au cucerit Dacia.
O astfel de staţiune, cea mai bogată în rămăşiţe din întreg cuprinsul României, este cea de la Poiana pe Siret la nord de Nicoreşti, cercetată întâi de V. Pârvan în 1913, în legătură cu romanizarea Moldovei de sud, apoi de noi în 1925 şi 1926, cu rezultate publicate la începutul anului 1927 însă în legătură cu civilizaţia getică din Câmpia română.....
Staţiunea de la Poiana a fost locuită încă din epoca bronzului, din al doilea mileniu înaintea erei noastre; diferite urme ca şi morminte acelor preistorici se găsesc în primele straturi ale aşezărei sau în viile de la răsăritul „cetăţuiei”; aici se descopor schelete cu diferite obiecte de podoabă de bronz ca: brăţări, salbe, topoare de piatră lustruite, păstrate poate ca tradiţie rituală şi vasele caracteristice ca forme şi decoraţiuni sunt identice cu cele publicate în 1926 de arheologul german Carl Schuchhardt în cartea sa „Alteuropa” şi descoperite în staţiunea din aceeaş epocă, de la Sărata-Monteoru în jud. Buzău. De la sfârşitul epocei de bronz s-au mai găsit la Ţigăneştii din nordul ţinutului un cuţit de bronz şi vase din aceeaş vreme la Negoaea.

Dar la Poiana nu se găsesc numai urme din această cultură a bronzului, ci şi de mai târziu, mai cu seamă urme de civilizaţie getică, similare celor de la Piscu Crăsani în Ialomiţa desgropate şi studiate de D-l prof. I. Andrieşescu, amestecate cu resturi greceşti şi romane, ca fragmente din vase de sticlă, perle de colier din sticlă colorată, fibule, vârfuri de săgeţi de bronz şi de lance, obiecte de podoabă de bronz, cuţite, scoabe şi cuie de fier, râşniţe de lavă, unele mici legionare, nenumărate alte obiecte şi oseminte de animale ce-au servit de hrană localnicilor, toate acestea amestecate cu cenuşă, pământ şi dărâmături de locuinţe, se găsesc într-un strat de peste 3 m.

Monetele mai ales sunt foarte interesante, dar nu voiu descrie decât sumar pe cele mai deosebite aflate cu ocazia cercetărilor noastre începute în vara anului 1925 şi care ne dau indicii şi mai sigure din istoria acestei aşezări. S-au găsit monete greceşti mai puţine, romane mai multe, de bronz sau de argint; cele republicane având pe avers efigia Romei cu legenda ROMA şi semnul pentru denarius (denar) trei linii întretăiate ce indică şi valoarea de 16 aşi; iar pe revers un călăreţ alergând spre stânga sau o Victorie pe un bigati (car cu doi cai); sau tot denari de argint de pe vremea primului triumvirat precum şi o monetă medalie a familiei Servilia de origine plebeiană din Alba, având pe o parte capul lui Marcus Brutus nepotul lui Caton din Utica, conspirator contra lui Caesar (44 a.Chr.) şi leg. BRVTV(S) iar pe cealaltă capul lui Servilius Ahala şi leg. AHALA.
Cu ocazia aceloraşi cercetări, în 1927, s-a descoperit o altă monetă de argint a lui Octavianus având pe avers bustul autocratorului şi leg. CAESAR AVGVSTVS; pe revers două cercuri concentrice. Numele de Augustus i se dăduse lui Octavian, de către Senat, după strălucita victorie navală de la Actium 31 a. Chr. şi anume în 13 Ian. anul 27; chipul ni-l arată încă tânăr; prin urmare moneta este bătută chiar în acel an.

În afară de alte monete imperiale romane de bronz şi de argint mai bine păstrate din vremea Antoninilor s-a  mai aflat aci o monetă de bronz având pe avers figura împăratului Tacitus, cu leg. IMP(ERATOR) C(AESAR) M(ARCVS) CL(AVDIVS) TACITVS AVG(VSTVS) iar pe revers zeiţa Fortuna şi leg. NEC VITA SAVCI(A). Împăratul Tacitus este urmaşul lui Aurelian, 276 d.Chr; fiind o fire austeră şi cinstită soldaţii săi îl omoară la şase luni după ce îl ridicase împărat. Prezenţa acestei monete la Poaiana e dovada cea mai sigură că această staţiune este încă locuită la sfârşitul veacului al III-lea d.Chr., lucru ce-am mai arătat cu altă ocazie iar după mine şi alţii.
Fragment din studiul "Un muzeu regional la Tecuci", autor Constantin Solomon, Tecuci, 1932.