joi, 22 mai 2014


Cu răbdare şi bani europeni: Clădirea Muzeului din Tecuci e gata


      Clădirea Muzeului Mixt Tecuci de pe strada 1 Decembrie 1918 nr. 36 (fosta stradă Carol nr. 12), monument istoric de arhitectură, a fost reabilitată, după ani de aşteptări şi efoturi (inclusiv un proces de retrocedare, cu pierderea unei alte finanţări externe, proces câştigat de Primărie) şi cinci ani de reconstrucţie a zidurilor mâncate de timp „până la os”şi de pânza freatică. Acum este practic gata şi arată ca o bijuterie arhitectonică princiară, iar luna viitoare va avea loc recepţia oficială. De la directorul muzeului, profesorul de Istorie Doru Parascan, aflăm că din toamnă, după instalarea completă a mobilierului muzeal, spaţiul ar putea fi deschis publicului. Peste 11,7 milioane de lei, din costul total al lucrărilor (17,8 milioane lei) sunt fonduri UE. În ultimii ani, personalul s-a înghesuit în cămăruţele din spatele clădirii şi prin alte locuri, piese de patrimoniu, în depozit, iar vitrinele, într-o unitate militară dezafectată. 
        Fotograful artist Henri Codenie ne-a trimis şi imaginea clădirii calcinate parcă, din 2008 (foto 1), înainte de deschiderea şantierului, şi imagini de acum. S-au făcut demersuri pentru schimbarea numelui muzeului, din cel tehnic, provincial şi anost, într-un nume propriu: Muzeul de Istorie „Teodor Cincu”. Aceasta în memoria donatorului clădirii, fost primar. La rândul său, şi tatăl său, fostul primar Anton Cincu, lăsase testamentar fondurile pentru construirea clădirilor spitalului municipal tecucean care îi poartă numele; spital inaugurat chiar de primarul Teodor Cincu, în 1904. Demersurile schimbării numelui muzeului sunt însă greoaie. „Anul în care s-a infiintat muzeul este 1934. Instituţia funcţionează într-un imobil donat în acelaşi an de Teodor Cincu, fost primar al oraşului Tecuci. Trebuie amintit efortul profesorului Constantin Solomon şi al secretarului Tribunalului Tecuci, Mihail Dimitriu, care au avut iniţiativa de a-l contacta şi determina pe Teodor Cincu să pună la dispoziţia municipalităţii casa sa din Tecuci, ca apoi la rândul lor să doneze muzeului colecţiile personale”, precizează managerul muzeului. 
       Vorbim şi despre colecţiile muzeului: piese din neolitic (topoare, cuţite, râşniţe, ceramică din culturile Cucuteni şi Criş), piese din epoca bronzului (ceramică din cultura Monteoru), piese din epoca fierului (vase de provizii), podoabe şi arme dacice, emisiuni monetare callatiene, artefacte aparţinând culturii Sântana de Mureş, carte veche românească etc

Victor Cilincă, Viaţa liberă, 22 mai 2014
Fotografiile dlui Codenie le gasiti pe adresa www.viata-libera.ro

vineri, 16 mai 2014

Alexandru Mironescu, cel mai valoros om pe care l-a dat Tecuciul (III)


   Prolog


  Perioada de formare universitară și postuniversitară este prezentată sumar, și poate pe bună dreptate, de biografii lui Alexandru Mironescu. Lipsa datelor pare să îi îndreptățească în atitudinea lor. Nu se cunoaște exact dacă acesta a efectuat stagiul militar înainte de a intra la facultate. Se pare că nu. Nici studiile de liceu nu se știe cu precizie unde le-a făcut, deși există posibilitatea ca, din informațiile oferite de romanele autobiografice Destrămare și Oamenii nimănui, să tragem concluzia că acestea s-au petrecut în București.

Educația universitară în România (1921-1926)     

            Un elev dotat ca Alexandru Mironescu se poate să fi fost îndrumat de familie spre fosta Academie Domnească, astăzi Colegiul Național Sf. Sava”, școala de renume a Bucureștiului unde și străbunicul său, Veniamin Cătulescu, a fost profesor. Presupunem că acum s-a apropiat și mai mult de literatura universală, fiind atras în mod special de cea în limba franceză. Cert este că, la 1921, Codin Mironescu era deja student al Universității București, Facultatea de Științe, specializarea Fizică-Chimie, unde va urma cursuri de licență până în 1925. Datarea studiilor sale universitare între anii 1922-1926 este parțial corectă, deoarece, încă din 1921,  vedem că tatăl său îl încurajează la “debutul în facultate”: “cu intelectul tău atât de distins vei străbate drumul studiilor cu ușurință și vei ajunge la situația pe care o meriți după calitățile tale strălucite fără nici o piedică”.
            Ca o adeverire a celor spuse de părintele său, Codin Mironescu va oferi meditații private unor colegi, iar în anul următor, 1922, se va înscrie și la Facultatea de Litere și Filosofie. Argumente biografice în sprijinul acestei afirmații găsim în cartea Valea lui Iosafat și în romanul Ziduri între vii. Din 1922, părinții încep să îi trimită scrisori de apreciere pentru discursurile ținute în public. Este, bunăoară, cazul discursului despre educația tinerilor” suținut la Asociația Buciumul, în luna februarie. Astfel de discursuri țineau, evident, de preocupările și de studiile filosofice. Conchidem că din 1922 până în 1926 a studiat Filosofia la București. Ca profesori îi va fi avut pe Nae Ionescu, Dimitrie Gusti, Nicolae Iorga. Dintre asistenți, se distingea, foarte probabil, Tache Papahagi care ulterior a făcut o carieră strălucită în cercetarea etnografică a poporului român și străromân. Mircea Eliade i-a fost coleg, dar cu trei ani mai mic. Mircea Vulcănescu, cu un an mai mare.

„Muzeul la tine în şcoală” (VI)



Activitate desfasurata la Scoala gimnaziala Elena Doamna din Tecuci.

Ce vremuri...


duminică, 4 mai 2014

Şcoala nr. 3 de băieţi din Tecuci (fragment)

La 7 ani de la inaugurarea ei, şcoala funcţiona în casele închiriate de către comunitate de la Oto Ritter. La data de 29 octombrie 1875, Johan Şlegel, socrul lui Ritter, solicita primarului eliberarea unui „mandat de procurator pentru plata chirii căselor”. Nu avem o descrierea a localului în care funcţiona şcoala la 1875, dar putem intui problemele întimpinate dintr-o cerere a directorului şcolii către primar, prin care se solicită repararea sobelor de la clasa I şi clasa a II-a, „după cum a prevăzut în deviz domnul arhitect”. Un an mai târziu, dintr-un proces verbal al Consiliului local, clădirea apare ca fiind „sănătoasă şi bună pentru şcoala”. Din păcate, casa nu era destinată elevilor, ci „este ocupată de director şi numai o mică odăiţă ocupată de elevii clasei a III-a”. Restul elevilor, grupaţi în două clase, clasa I-a şi clasa a II-a, erau mai puţini norocoşi, deoarece studiau „într-un adaos, o poiată, care nu putea fi locuită de oameni, şi mai ales de 50 de copii care stau înghesuiţi”. O altă problemă a şcolii, identificată de o comisie formată din consilieri locali, arhitect şi medicul oraşului, era legată de poziţionarea „părţilor de la nordu, compuse mai mult din ferestre, ceia ce iarna aduce frigul şi vara fierbinţeala”.

Simboluri tecucene






Trimise de catre dl. Victor Bivolu, caruia ii multumim pe aceasta cale.