sâmbătă, 19 aprilie 2014

Alexandru Mironescu, cel mai valoros om pe care l-a dat Tecuciul (II)

Prolog
       Biografiile sunt lucrări de cunoaştere relativă din pricina neputinţei autorului de a se împărtăși cu toată firea umană, în chip istoric și metafizic, şi de a-i privi pe ceilalţi “cu ochii lui Dumnezeu”.
Copilăria nomadă -perioada misterioasă a vieții sale
       Copiii de militari trăiesc, în mod particular, cel puțin o experiență comună: schimbarea deasă a locuinței. Iată de ce amintiri similare despre copilăria nomadă” se regăsesc și la Alexandru Mironescu și la Mircea Eliade (al cărui tată, militar, era din Tecuci). În acea epocă, funcționa în capitala județului Tecuci o unitate de cavalerie. Soldații purtau numele de roșiori”, de la tunica roșie pe care o îmbrăcau cu mândrie. Victor Mironescu a fost, așadar, un maior al cavaleriei române. Faptul acesta arată că era un om școlit, manierat, epistolele sale către soție fiind scrise într-o franceză stilată. Scrisorile de familie strânse de Alexandru Mironescu în cartea Valea lui Iosafat înregistrează un salt semnificativ de la anul 1903 la 1911. Totuși, trei epistole răzlețe din 1905, 1906 și 1907 scot la iveală evenimente importante pentru familia Mironescu în acest interval.
                În 1905, nepoata după soție a lui Victor Mironescu cade dintr-un tren în Franța și este găsită decedată aproape de stația Chateau Thierry. Zeci de persoane importante din străinătate și din țară, printre care Petre S. Aurelian, Ion I.C. Brătianu, Spiru-Haret, G.G. Mironescu, transmit, în scris, condoleanțe familiei îndoliate. În 1906, Victor Mironescu îi scrie soției o scrisoare plină de gingășie din care reiese dorința ambilor de a învinge greutățile vieții prin puterea dragostei”. Din 1907 ne rămâne o epistolă în versuri, numită de autor Episod din răscoală” - „dramă într-un act”, document de familie din care transpare talentul poetic al tatălui, moștenit, după cum vom vedea, și de Alexandru Mironescu, dar și preocuparea pentru destinul istoric al țării noastre. După 1911, familia Mironescu avea deja doi fii, pe Codin și pe Victor (născut, se pare, în 1909), copii despre care avocatul Take Ionescu vorbea cu drag”.        
  Din punct de vedere geografic, după 1903, nu se mai cunoaște cu certitudine pe unde a locuit familia Mironescu. Nici fiica lui Alexandru Marinescu, Ileana Mironescu-Sandu, nu a putut afla date suplimentare despre această perioadă. Scrisorile păstrate înfățișează adeseori situații în care maiorul scrie “acasă”, soției și copiilor, ba din Franța (1912), ba de la Câmpulung Muscel, de la Sinaia, de la Râșnov (1916), ori de la Iași (1917, 1918). Cert este că pe undeva, poate prin Moldova, după 1910, Alexandru Mironescu a început școala primară.
Ipoteza lui George Călinescu. Și, totuși, unde era Alexandru în 1912?
În sprijinul unei ipoteze relative, susținută și de George Călinescu, romanul lui Mironescu, Destrămare (1937), ar putea oferi câteva informații biografice. Acțiunea romanului se petrece într-o societate românească care, începând din 1910, intră într-un proces de destrămare a tradițiilor. În centrul atenței stă familia Teodorescu, o familie alcătuită din 6 persoane (familia Mironescu, de asemenea!), care din pricina lipsurilor financiare este forțată să migreze dintr-un loc în altul. Șerban (poate Codin/Alexandru!) este fiul unui ofițer superior (poate Victor M.!), care este sprijinit în întreținerea familiei sale numeroase de tătăl său (în realitate, de socrul său). Până la moartea bunicului lui Alexandru Mironescu (om înstărit, fost deputat în Roman), familia Mironescu locuiește la conacul acestuia. După trecerea lui la cele veșnice, familia se mută într-un “oraș din fundul Moldaviei”. Dacă excludem Tecuciul, în care știm că familia Mironescu a stat o vreme, acest “nou oraș”, conform configurației administrative a României Mari, sugerat de Călinescu ar fi putut fi Focșani (pe atunci, aflat în județul Putna) sau Galați (în județul Covurlui). Nici eu nu sunt prea lămurit și orice informație va fi binevenită. Totodată e posibil ca mutarea povestită în roman să nu fi avut loc în viața familiei Mironescu și anul 1912 să îi fi prins tot la Tecuci. Urmând narația din Destrămare, familia Teodorescu ajunge la București (familia Mironescu, așijderea!) unde Șerban își continuă studiile de liceu și de facultate (Codin, de asemenea!). Din romanul Oamenii nimănui (1932) răzbat iarăși câteva informații biografice”, dar este foarte greu de spus care dintre acestea sunt sută la sută veridice. Personajul principal, Mircea, ajunge în București la 17 ani”, după ce trece prin mai multe orașe de provincie... 
“Un copil excepțional, cu o educație sufletească de o rară distincție”
În 1918, înainte de sfârșitul Războiului, are loc un schimb epistolar între maiorul Mironescu și soția sa. Soțul îi povestește soției că rudele foarte bogate (N. Tică și Margareta), abia întoarse la Iași din Rusia, îl apreciază în mod deosebit pe Codin, numindu-l “un copil excepțional, cu o educație sufletească de o rară distincție”. Adăugând, tatăl scrie: Tu-ți faci idee câtă fericire am simțit eu când, citind scrisoarea lui Codin, am văzut într-însa stofa fină a omului de viitor?”. Scrisoarea aceasta, a fiului către tată, este foarte posibil să nu se regăsească în cartea Valea lui Iosafat. Dintr-o alta, mai veche, datată 1914, reiese că familia Mironescu (fără maior) locuia undeva în apropiere de râul Argeș. Din cuvintele sale - de jur înprejurul Casei se întind câmpii ca în povești” -, deducem că se găseau în aval de Curtea de Argeș sau poate chiar în apropiere de orașul Pitești. Cert este că Alexandru (Codin) și frații săi au trăit multă vreme “fără tată”, experiența aceasta îmboldindu-l să nu-și neglijeze copiii și nepoții în anii maturității. De altfel, Victor Mironescu a simțit în multe rânduri nevoia de a-și întări soția, de la depărtare, cu alese și sincere cuvinte: “Din personalitatea ta neînchipuit de fină și delicată s-au revărsat asupra copiilor noștri toate calitățile și însușirile care fac din ei cei mai buni copii posibili, buni pentru voi toți, dar mult mai buni pentru mica noastră țară, care va avea nevoie de oameni desăvârșiți care să puie în serviciul ei cinstea, inteligența și facultățile lor necontestate. [...] Câteșpatru vor duce numele meu mai departe și sunt convins că îl vor împodobi cu fapte care vor contribui la regenerarea morală a timpului în care vor trăi”.         

                Cei patru, Alexandru, Victor, Radu și Mircea s-au străduit să împlinească cuvântul tatălui lor, pe cât le-a fost dat de sus. La 1929, Victor era institutor, Radu mecanic iar Mircea, elev la Seminarul Veniamin Costache” din Iași. Codin Mironescu tocmai primise titlul deDocteur ès Sciences Physiques” din partea Universității Sorbona din Paris.        

Daniel Mazilu, Tecuceanul, nr. 11, aprilie 2014.