vineri, 21 februarie 2014

Istorici despre atestarea ţinutului Tecuci (I)

Problematica unităţilor teritorial-administrative ale Moldovei nu a rămas indiferentă istoricilor din trecut sau prezent. Astfel, în sinteze sau în studii cu caracter monografic, istorici precum A.D. Xenopol, N. Iorga, C. Giurescu, I.C. Filitti, D. Ciurea, C. Burac au analizat apariţia şi evoluţia ţinutului ca formă de organizare a teritoriului Moldovei. Istoriografia naţională nu a ajuns la un numitor comun în ceea ce priveşte momentul de început al organizării ţinuturilor Moldovei. Unii istorici susţin că ţinuturile fiinţează ca moştenire a structurilor politice prestatale, din perioada anterioară sau posterioară descălecării (A.D. Xenopol), alţii sunt de părere că ele au apărut în a doua jumătate a secolului al XIV-lea (N. Iorga, C. Burac), iar cei mai mulţi consideră că ţinuturile sunt o creaţie a domniei lui Alexandru cel Bun (C. Giurescu, V. Lungu, D. Moldovanu).  Aceeaşi controversă o trezeşte şi subiectul atestării documentare a unor ţinuturi. Referitor la ţinutul Tecuci, ca primă atestare documentară, s-a pus în discuţie documentul de la 1 septembrie 1435, act din care aflăm că voievodul Ilie îi dă fratelui său Ștefan, în semn de împăcare, „din ocina noastră, ţinutul anume, oraşul Chelia şi cu vama şi cu ozerele, ce ascultă de acest oraş, şi oraşul Vasluiu şi ocolul, ce ascultă de acest oraş, şi ţinutul de la Tutova şi târgul Bârladului, cu tot ocolul, şi morile Covurluiului şi oraşul Tecuciu, cu tot ocolul, şi Oltenii”. Documentul a fost publicat, între alţii, şi de M. Costăchescu, în „Documente moldoveneşti înainte de Ștefan cel Mare”, volumul II, p. 683. Editorul a avut o reţinere asupra termenilor „derjava” şi „volost”, considerând totuşi că „derjava” înseamnă ţinut, iar „volost”, ocol.
Istoricul ieşean D. Ciurea în „Organizarea administrativă a statului feudal Moldova (sec. XIV-XVIII)” lămureşte problema susţinând că cei doi termeni sunt sinonimi fiind traduşi cu sensul de ţinut, „derjava” fiind de influenţă polonă, iar „volost” venind pe filieră rusească. Cei doi termeni, susţine istoricul D. Ciurea, au fost folosiţi în actul de la 1435 în funcţie de preferinţa celui care l-a redactat („după formaţia şi preferinţă ce le avea”). În consecinţă, cei doi termeni prezenţi în documentul de la 1435, scrisoarea trimisă de către voievodul Ilie, domnul Moldovei, regelui Vladislav al Poloniei, „derjava” şi „volost”, sunt traduşi printr-un singur cuvânt, ţinut. Ipoteza a fost preluată şi dezvoltată de către profesorul Constantin Burac, în lucrarea „Ţinuturile Țării Moldovei până la mijlocul secolului al XVIII-lea”, care precizează că ţinutul Tecuci este atestat documentar pentru prima dată în anul 1435. Alţi istorici sunt de părere că prima atestare documentară a ţinutului Tecuci ar fi de fapt anul 1437. Reputatul istoric gălăţean Paul Păltănea va analiza documentul tradus de M. Costăchescu, în volumul „Repertoriul documentelor istorice referitoare la judeţul Galaţi”, şi va opta pentru forma „oraşul Tecuci, cu tot ocolul”. Mai mult, el va acorda atenţie acestui subiect, considerând că vechiul ocol al Tecuciului poate fi identic cu ocolul amintit în condica visteriei din anul 1816. Un alt istoric titrat, C. C. Giurescu, în capitolul dedicat „judeţelor sau ţinuturilor Moldovei” din sinteza „Istoria românilor”, afirmă că „prima menţiune pe care o cunosc despre acest judeţ (Tecuci, n.n.) este în documentul din 20 decembrie 1437, prin care voievozii Ilie şi Ștefan dăruiesc boierului Ion Urecle păhărnicel, pentru dreapta şi credincioasa slujbă, satele Bârgâiani pe Bârlad şi Stănigeni şi Sârbii la Tecuci”. Cu toate că avea cunoştinţă despre ambele documente, scrisoarea domnului Moldovei din anul 1435 şi  dania din 1437, dovada fiind că pe aceeaşi pagină (p. 285) se aminteşte şi de regiunea Oltenii, amintită în actul de la 1 septembrie 1435, istoricul bucureştean alege anul 1437 drept anul primei atestări documentare a ţinutului Tecuci. Tot Giurescu, în aceeaşi lucrare, dar la un alt capitol („Oraşele sau târgurile. Satele”, p. 325), înţelege prin termenul de ocol „un număr de sate dimprejurul fiecărui târg, care depind de acesta sub raport administrativ, fiind sub ascultarea lui”, susţinând că „în scrisoarea lui Iliaş către regele Vladislav al Poloniei (este vorba de actul din anul 1435, n.n.) sunt menţionate pentru prima dată ocoalele târgurilor Vaslui, Bârlad şi Tecuci” (istoricul apreciază că volost, pentru perioada când s-a redactat actul, înseamnă ocol, mai târziu acest termen fiind tradus prin ţinut). Într-un alt studiu dedicat târgurilor şi oraşelor moldoveneşti, „Târguri sau oraşe şi cetăţi moldovene din secolul al X-lea până la mijlocul secolului al XVI-lea”, publicat la editura Academiei Române, profesorul Giurescu afirmă că „în afară de hotar, târgul mai avea şi ocolul lui, adică o suprafaţă considerabilă de teren, cuprinzând mai multe sate situate de jur împrejurul târgului”. Continuând pe această temă, Giurescu scrie că „cea mai veche menţiune documentară despre asemenea ocoale este în actul din 1435 septembrie 1, prin care Ilie voievod arată partea de ţară pe care a cedat-o fratelui său Ștefan; această parte cuprinde, între altele, oraşul Vaslui şi ocolul ce ascultă de acest oraş....şi târgul Bârladului cu tot ocolul...şi oraşul Tecuci cu tot ocolul. Ocoalele apar în acest document ca instituţii bine cunoscute, vechi, pentru care nu e nevoie de alte lămuriri”. Pentru a înţelege mai bine terminologia, istoricul explică într-o notă de subsol că „termenul volost are aici (actul de la 1435, n.n) sigur înţelesul de ocol; îndoiala lui M. Costăchescu, care-l traduce totuşi şi el prin ocol, nu e justificată, deoarece pentru „ţinut” diacul întrebuinţează, în acelaşi act, termenul derjava”.