joi, 13 iunie 2013

Vrei să-ţi cunoşti strămoşii? (I)

Preocupaţi de colectarea cât mai exactă a obligaţiilor financiare şi alimentare, ofiţerii ruşi care răspundeau de administrarea Principatelor între 1769 şi 1774 au impus dregătorilor români întocmirea unor documente care să reliefeze situaţia demografică, etnică, socială sau profesională a populaţiei. Generalul Elmpt, în mâinile căruia s-a depus jurământul de credinţă al autorităţilor ecleziastice şi civile din Moldova, cerea în anul 1769 ştiri despre negoţul făcut de şi prin Moldova, informaţii despre obligaţiile faţă de turci, relaţiile dintre boieri şi ţărani, dările încasate de domn. La ordinul unui superior rus, feldmareşalul P.A. Rumianţev, comandantul trupelor ruseşti, generalul Rimski-Corsacov, „şeful „organelor administraţiei ruseşti din Moldova”, a realizat, în anul 1772, un recensământ al populaţiei. În anul 1774, recensământul a fost refăcut. Nu ştim exact care a fost cauza reluării acestui demers, dar putem intui încercările boierilor români de a înscrie în acte un număr mai mic de locuitori, în condiţiile în care această înregistrare, ca şi cea anterioară, avea drept scop fixarea unor obligaţii materiale pentru populaţia din Principate.
P. G. Dmitriev a identificat cele două recensăminte în Arhiva Centrala de Stat a Actelor Vechi, fondul numărul 293, „Dosare moldoveneşti şi munteneşti”, şi le-a publicat în volumul VII din colecţia „Moldova în epoca feudalismului”. Întocmit de dregători români, recensământul din anul 1772 avea să înregistreze denumirea localităţilor, „stăpânii” acestora, numărul de „gospodării şi bordeie în acele locuri”, „moldovenii şi ţiganii supuşi”, „clericii, moldovenii şi ţiganii liberi”, „mazilii şi ruptaşii”, numărul grecilor, armenilor, sârbilor, evreilor din aşezările moldave, localităţile şi persoanele scutite de la plata „obligaţiilor naţionale”. Datele prezentate de documentul din anul 1772 pot fi interpretabile, şi asta datorită faptului că actele originale s-au pierdut, iar ceea ce există în prezent sunt doar traduceri ruseşti după originalele scrise de ispravnicii ţinuturilor (la Tecuci fusese scris de ispravnicul Constantin Negre). De asemenea, trebuie menţionat că recensământul va înregistra doar numărul de familii, şi pentru a afla cu aproximaţie numărul locuitorilor în acest an, va trebui să aplicăm o regulă stabilită şi acceptată de istorici, anume multiplicarea cu 5 a numărului ce reprezintă familiile. Un nou recensământ, cunoscut cu numele de „Vidomostie de scrisu lăcuitorilor de la acest ţinut”, prezintă o „imagine” diferită faţă de actul din anul 1772. În acest document populaţia este înregistrată după parametrii noi, „formula” urmată la toate aşezările fiind: „suma caselor” (numărul total de familii), „rufeturile” (ce „se scad din suma caselor”), „numărul birnicilor”, „anume birnicii” (numele lor, daca au o meserie anume, dacă sunt în slujba unui boier ş.a.), „rufeturile” (numele lor, funcţia îndeplinită, observaţii care le permit încadrarea în această categorie). Importanţa reală a documentului reiese din aceste menţionări, poate uneori relative, dar şi din faptul că se precizează de cele mai multe ori numele, prenumele, eventual porecla, tuturor categoriilor sociale şi etnice ale ţinutului Tecuci în anul 1774. Astfel, sunt înşiruiţi nominal toţi bărbaţii („capii de familie”) care plăteau bir, precum şi cei care nu plăteau, deoarece suportau alte datorii, de regulă mai mici sau la „învoială”. Pe scurt, noile „tabele” de la 1774 prezintă radiografia etnico-socială a ţinutului Tecuci în a doua jumătate a secolului al XVIII-lea.
N.B. Mai multe date despre cele două recensăminte găsiţi în „Documente tecucene. Recensămintele ţinutului din anii 1772/1773 şi 1774. Vol. I”, ediţie îngrijită de Doru Parascan, Tecuci, 2013.