marți, 21 august 2012

Biserica „Sf. Gheorghe” în anul 1936

„Biserica parohială „Sf. Gheorghe” este construită din cărămidă, la 1813, de enoriaşi; reparată la 1872, de enoriaşi; acum în ruină, urmând a se reface. Casa parohială construită la 1927; (fond pentru reconstruire lei 150.000, depuşi la bănci). Biserica filială „Sf. Nicoale” este construită din zid, la 1828, de enoriaşi; în stare bună. Biserica posedă o casă pentru locuinţă şi cancelaria parohială. Paroh: Iconom N. Conduratu, profesor, licenţiat în Teologie, născut la 1885, Septembrie 20; preot la 1909, Ianuarie 1. Distincţiuni: Protoiereu stavrofor; „Coroana României” în grad de cavaler şi ofiţer şi „Răspalta muncii pentru biserică”, cl. I. Diacon: N. Bârjovanu, licenţiat în Teologie, născut la 23 Martie 1910; hirotonit la 1 Februarie 1936. Cântăreţi: V. Vâţă, născut, la 1884, Iulie 20; C. Basalic, născut la 1887, Maiu 21 şi I. Şendrea, născut la 1896, Ianuarie 9, toţi cu diplomă, şcoala de cântări. Familii: 360 cu 1206 suflete”.

Sursa: Anuarul Eparhiei Romanului, Institutul de Arte Grafice Marvan, Bucureşti, 1936, p. 282.