luni, 31 ianuarie 2011

Tecuciul lui Ion Petrovici (I)

Tecucean prin naştere, Ion Petrovici este o personalitate importantă a vieţii culturale şi politice româneşti din prima parte a secolului XX. Orator desăvârşit, filosof, dar şi literat, Petrovici a rămas pe parcursul vieţii ancorat, prin amintiri, de locul copilăriei sale, oraşul Tecuci. Alexandru Lascarov-Moldovanu, scriitor originar din Tecuci, şi-l amintea: „Parcă-l văd, subţirel, elegant, foarte îngrijit în uniforma-i de licean, cu albul nepătat al şăpcii, păşind şi el uneori prin largul…grădinei publice şi luând parte câteodată la jocurile noastre de societate”. Rândurile scrise de Petrovici, de fapt gânduri despre Tecuciul de odinioară, ne ajută să simţim parfumul târgului şi vremurilor apuse: „pe bulevardul gării pe sub bolţile înalte ale castanilor, peste podul Tecucelului, pururea fără apă, pe lângă ceirul, întins ca în palmă până-n padurea Drăgăneştilor, vizibilă şi noaptea, în bătaia lunii. În vremea aceea, în urbea mea natală, nu se găsea bere decât numai la restaurantul gării. Centrul oraşului, la uliţa mare, nu avea decât o cofetărie-la Neculai cofetarul-cu un galantar de prăjituri decolorate, cu bomboane englezeşti în mari pocaluri de sticlă, iar de la 10 Mai, dată care trebuia să reprezinte peste tot o eră nouă, şi două feluri de îngheţată: vanilie şi lămâie, singurele pe care le-am socotit posibile” (G. Ursu-Tecuciul literar, Barlad, Atelierele Grafice Nicolae Peiu, 1943, p.77)
Ion Petrovici s-a născut în Tecuci la data de 2/14 iunie 1882. Tatăl său, Dimitrie Petrovici, a fost magistrat şi avocat în oraşul Tecuci. Mama, Ortansa Petrovici, avea rădăcini în familia Şerbănescu, familie care făcea parte din pitoreasca boierime a Tecuciului de la jumătatea secolului al XIX lea şi din rândurile căreia s-a ridicat poetul Theodor Şerbănescu (junimist şi membru corespondent al Academiei Române). Studiile le face la Tecuci (cele primare) şi Bucureşti (gimnaziale, universitare). Obţine licenţa în drept, 1903, şi în litere şi filosofie, 1904. În anul 1905 susţine la Universitatea Bucureşti examenul de doctorat cu teza Paralelismul psiho-fizic. Funcţionează ca profesor de logică şi istoria filosofiei la universităţile din Iaşi şi Bucureşti. În anul 1927 este ales membru corespondent al Academiei Române, iar în 1934 devine membru activ al acestui for ştiinţific. Moare la Bucureşti pe data de 17 februarie 1972.
Fotografie preluată din „Istoria literaturii române de la origini până în prezent”, autor G. Călinescu, ed. Semne, Bucureşti, 2003, p. 862.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Nu ne asumam responsabilitatea juridica pentru parerile exprimate in rubrica intitulata "Comentarii".