sâmbătă, 22 ianuarie 2011

Ştefan Petică la Buceşti

Am ajuns ieri, 21.01.2011, cu maşina, şi bunăvoinţa, onorabilului meu coleg, dl. prof. Popa Tudorel, la Iveşti. Imi propusesem să fac o fotografie la mormântul poetului Stefan Petică, imagine care avea să rezolve enigma locului de înmormântare a primului simbolist român. După cum aveam să aflu, rezolvarea unei controverse duce, uneori, la naşterea alteia. La câţiva paşi de locul înmormântării poetului, biserica din Buceşti (cândva aici a fost cimitirul satului Buceşti), se află locul unde a fost odinioară casa familiei Petică. In prezent, din fosta casa Petică nu a mai rămas decât o placă comemorativă, aşezată cândva (1937) pe peretele casei, şi anume în coţul de sus al ferestrei din stânga, de avocatul Vasile Radu, preşedintele Ligii Culturale Tecuci. Placa este aşezată şi astăzi în aceeaşi poziţie, dar fixată pe peretele unui imobil nou. “Spre aducere aminte că în casa aceasta s-a nascut, a copilărit şi a trecut întru cele vecinice POETUL STEFAN PETICA, 5 octombrie 1877-20 octombrie 1904. Liga Culturală, secţia Tecuci, 1937.” Noua problemă, data naşterii poetului, nu îşi poate găsi rezolvare pe internet.
Aşa cum bănuiam, mai toate site-urile care au informaţii dedicate poetului (mai puţin unul; dar şi acesta se înşală la data decesului), merg pe data de 5 octombrie. Se pare că data a fost furnizată de poetul bârlădean George Tutoveanu, un apropiat al lui Petică. Data corectă a naşterii este 20 ianuarie 1877, şi nu 22 ianuarie, aşa cum este dată în matricola fostului gimnaziu din Tecuci. Ce să mai spunem de 5 octombrie ? Aşa că, mare atenţie la informaţiile postate pe internet. "Am rătăcit adesea prin această luncă. In asfinţiturile de soare ea seamană cu o stepă ucraineană şi prin iarba sa înaltă şi florile sălbatice nu odată m-am aşteptat să văd capete de războinici cazaci răsărind la chemarea mea…Acolo am trăit o vieaţă. Adeseori trecut-am pe dunga luminoasă a cărării. Ea păşea ca în vis pe pământul înfiorat de splendoarea nopţilor lunare şi capul ei micuţ şi drag se lăsa galeş pe pieptul meu tânăr" (G. Ursu-Tecuciul literar, Barlad, 1943, p. 69

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Nu ne asumam responsabilitatea juridica pentru parerile exprimate in rubrica intitulata "Comentarii".