luni, 31 ianuarie 2011

Tecuciul lui Ion Petrovici (I)

Tecucean prin naştere, Ion Petrovici este o personalitate importantă a vieţii culturale şi politice româneşti din prima parte a secolului XX. Orator desăvârşit, filosof, dar şi literat, Petrovici a rămas pe parcursul vieţii ancorat, prin amintiri, de locul copilăriei sale, oraşul Tecuci. Alexandru Lascarov-Moldovanu, scriitor originar din Tecuci, şi-l amintea: „Parcă-l văd, subţirel, elegant, foarte îngrijit în uniforma-i de licean, cu albul nepătat al şăpcii, păşind şi el uneori prin largul…grădinei publice şi luând parte câteodată la jocurile noastre de societate”. Rândurile scrise de Petrovici, de fapt gânduri despre Tecuciul de odinioară, ne ajută să simţim parfumul târgului şi vremurilor apuse: „pe bulevardul gării pe sub bolţile înalte ale castanilor, peste podul Tecucelului, pururea fără apă, pe lângă ceirul, întins ca în palmă până-n padurea Drăgăneştilor, vizibilă şi noaptea, în bătaia lunii. În vremea aceea, în urbea mea natală, nu se găsea bere decât numai la restaurantul gării. Centrul oraşului, la uliţa mare, nu avea decât o cofetărie-la Neculai cofetarul-cu un galantar de prăjituri decolorate, cu bomboane englezeşti în mari pocaluri de sticlă, iar de la 10 Mai, dată care trebuia să reprezinte peste tot o eră nouă, şi două feluri de îngheţată: vanilie şi lămâie, singurele pe care le-am socotit posibile” (G. Ursu-Tecuciul literar, Barlad, Atelierele Grafice Nicolae Peiu, 1943, p.77)

sâmbătă, 22 ianuarie 2011

Ştefan Petică la Buceşti

Am ajuns ieri, 21.01.2011, cu maşina, şi bunăvoinţa, onorabilului meu coleg, dl. prof. Popa Tudorel, la Iveşti. Imi propusesem să fac o fotografie la mormântul poetului Stefan Petică, imagine care avea să rezolve enigma locului de înmormântare a primului simbolist român. După cum aveam să aflu, rezolvarea unei controverse duce, uneori, la naşterea alteia. La câţiva paşi de locul înmormântării poetului, biserica din Buceşti (cândva aici a fost cimitirul satului Buceşti), se află locul unde a fost odinioară casa familiei Petică. In prezent, din fosta casa Petică nu a mai rămas decât o placă comemorativă, aşezată cândva (1937) pe peretele casei, şi anume în coţul de sus al ferestrei din stânga, de avocatul Vasile Radu, preşedintele Ligii Culturale Tecuci. Placa este aşezată şi astăzi în aceeaşi poziţie, dar fixată pe peretele unui imobil nou. “Spre aducere aminte că în casa aceasta s-a nascut, a copilărit şi a trecut întru cele vecinice POETUL STEFAN PETICA, 5 octombrie 1877-20 octombrie 1904. Liga Culturală, secţia Tecuci, 1937.” Noua problemă, data naşterii poetului, nu îşi poate găsi rezolvare pe internet.

miercuri, 19 ianuarie 2011

Tecuciul văzut de Ştefan Petică

"Nimic nu s-a schimbat; nimic nu s-a ştirbit, nimic nu s-a adăugat vechiului oraş care doarme învăluit în ceaţă pe malurile paşnicului Bârlad. Aceleaşi străzi largi şi acoperite cu prundiş sur se intind, tăcute, în praful care se înalţă subţire ca o umbră de fum de tămâie răspândită într-o biserică în ruine. Acelaşi curţi mari şi spaţioase, curţi făcute pentru îndestulare şi trai dus în toată largimea, se răsfaţă în patriarhala lor înfăţişare şi aceleaşi case mici şi simple, care seamănă cu zâmbetul mângâietor al unor femei bătrâne, îşi arată feţele lor modeste de sub acoperişurile rustice...."
"Treceam prin grădina care-mi tăinuise odinioară întâia mea dragoste, pe sub teii ale caror flori îmi parfumaseră întâiele cuvinte tremurătoare de poezie, de voluptate şi de vis. Fiecare copac îmi era prieten iubit şi dorit, fiecare cărare un templu adorat, fiecare colţ un altar sfânt” (G. Ursu-Tecuciul literar, Barlad, 1943, p.72).
Am tastat din curiozitate numele poetului Ştefan Petică pe celebru, de acum, Google. Primul site, poeziisiversuri.com, nu mă ajută sa aflu prea multe. In afara de nume si numărul de poezii publicate, informaţiile sunt puse, în sens propriu, sub semnul întrebării. Al doilea site, wikipedia, trebuie să-i mulţumească, pentru cele câteva rânduri (4), lui Călinescu, şi să-l apostrofeze pe cel care a postat informaţia conform căreia poetul a murit la Bucureşti. Nu totul se naşte şi moare la Bucureşti. Măcar atât să lămurim....Petică s-a întors să moară în satul său natal, Buceşti. Intr-o telegramă adresată prietenului George Tutoveanu, poet bârlădean, Petică scria: „Eu sunt foarte grav; nu mai e nici o speranţă de scăpare. Adio. Buceşti, prin Iveşti”.