vineri, 24 decembrie 2010

Tecuci-istorie si medici

Studiul „Tecuciul în secolul al XIX-lea. Medicii oraşului şi evoluţia primului spital local” îşi propune să realizeze o radiografie a societăţii tecucene de-a lungul secolului al XIX-lea din perspectiva analizării sistemului sanitar local. Informaţiile oferite de acest studiu pot suplini lipsa unor cercetări cu privire la desfăşurarea actului medical tecucean, înfiinţarea primului spital al oraşului, personalităţile care s-au implicat în acest demers. Totodată, volumul poate fi considerat şi un act de recunoştinţă, un omagiu adus, ce-i drept cam târziu, doctorilor care au oferit asistenţă medicală tecucenilor de-a lungul secolului al XIX-lea, în special eminenţilor doctori Ioan Kopeţki şi Constantin Petraşcu. Considerăm că era momentul ca Tecuciul să beneficieze de o lucrare cu această temă, deoarece mai toate oraşele din Moldova au deja monografii dedicate spitalului / spitalelor, cele mai multe scrise şi publicate în perioada cuprinsă între anii 1930 şi 1960. Subiectul a fost reluat după anii ’90 de oraşe precum Galaţi sau Bârlad (istoricul Paul Păltănea completează informaţiile referitoare la sistemul sanitar gălăţean, iar doctorul Botez reia istoria spitalului „Beldiman” din Bârlad).

luni, 6 decembrie 2010

Tecuciul vazut de Ion Dongorozi

Câteva rânduri scrise de Ion Dongorozi, rânduri pline de substanţă, culoare şi personaje, ajută la prezentarea oraşului Tecuci din secolul al XIX-lea. Dongorozi îşi începe descrierea cu cel mai important loc al oraşului, „piaţa mare”, spaţiu care a reprezentat mai bine de un secol esenţa acestui târg al Ţării de Jos. Aici „se aliniau bărăcile casapilor şi zarzavagiilor, proptite într-o rână, cu şindrila acoperişului măcinată de ploi, ori înverzită de buretele muschiului”. „În mijlocul pieţii”, continuă autorul, „străjuia foişorul de foc, podoaba târgului şi mândria târgoveţilor. Sub cadranul ceasului, şi rezemat de grilaj, pompierul de gardă, în cameşă şi izmene vara, încotoşmanat în blana deurs iarna, îşi plimba agale privirea, de la coperişul gării la păduricea ţântărimului, iar de la ţântirim pe la moara Cincului de-a lungul Bârladului, care coteste lin tivind buza dealurilor dinspre Puţeni. Piaţa este străjuită pe latura din dreapta, de spate a bolţilor, cu intrarea prin uliţa mare. Spre răsărit însă, se înşiruiau, la capul liniei, chităria cea nouă a lui Osiras Beraru, de unde jidanii cumpărau pască de post şi colac împletit sâmbăta,

duminică, 5 decembrie 2010

Richard Constantinescu invitat la Tecuci


De domnul doctor Richard Constantinescu mă leagă o pasiune comună: istoria. Ne-am descoperit, reciproc, în saloanele Spitalului „Anton Cincu” Tecuci, eu în postura de pacient, dânsul în calitate de medic, internându-mă în secţia chirurgie pentru un traumatism sever. Apropierea a venit de la sine, iar colaborarea ulterioară a fost înlesnită de disponibilitatea doctorului Constantinescu pentru a oferi sprijin concret la studiul în care îmi propuneam să aprofundez personalitatea omului politic Anton Cincu, cel care a donat o importanta suma de bani pentru infiintarea primului spital tecucean din secolul XX.
Doru Parascan: Astăzi, la 7 ani de la plecarea dumneavoastră din târgul Tecuciului, ne revedem în împrejurări fericite – la Colocviul anual de filosofie, pe care anul acesta îl veţi modera. Daţi-mi voie să vă amintesc de un fragment din articolul „Există!” scris de dumneavoastră în revista pe care o coordonaţi atunci, Anunţul cultural: „După-amiază de august. Sunt anunţat că la Camera de Gardă s-a prezentat un pacient cu o plagă înţepată plantară.

sâmbătă, 4 decembrie 2010

Mircea Eliade la Tecuci

"M-am născut la Bucureşti, la 9 martie 1907 (25 februarie stil vechi). Fratele meu, Nicolae Remus, se născuse cu un an mai înainte, iar după patru ani a venit pe lume Cornelia. Ta­tăl meu era moldovean din Tecuci şi, înainte de a-şi schimba numele în Eliade, se numise Ieremia. Dicţionarul francez-român pe care l-am folosit tot timpul liceului era semnat: Gheorghe Ieremia. Tata era cel mai mare din patru copii. Al doilea băiat, Costică, era, ca şi tata, ofiţer; dar făcuse Şcoala de Război, ajunsese ofiţer de stat-major şi a înaintat pînă la gradul de general de divizie, în timp ce tata, mai înţelept sau mai nepriceput, n-a reuşit să treacă de gradul de căpitan. Fratele cel mai mic, Pavel, după aventuri despre care familia nu vorbea niciodată, intrase funcţionar la Căile Ferate. Ultima oară cînd am aflat veşti despre el, ajunsese şef de gară. L-am întîlnit de foarte puţine ori. Era brun, ca şi tata, dar nu-şi pierduse părul şi părea mai frumos. Singura lor soră murise curînd după ce se căsătorise cu un învăţător. N-am ştiut niciodată cum arătase, unde trăise şi ce făcuse...... N-am ştiut niciodată de ce tata şi cu unchiul Costică şi-au schimbat numele din Ieremia în Eliade, nici de ce celălalt fra­te s-a încăpăţînat să rămînă Pavel Ieremia. Tata spunea că au făcut-o din admiraţie pentru Eliade-Rădulescu.