duminică, 14 noiembrie 2010

Monumente istorice

Institutul National al Monumentelor Istorice, for ce apartine de Ministerul Culturii, a publicat o lista cu toate monumentele istorice din Romania. Am studiat lista respectiva si m-am oprit asupra cladirilor declarate monument istoric din orasul nostru. Cateva informatii oferite de amintitul institut necesita mici "retusuri". Astfel, la pozitia 215, GL-II-m-B-03101, se afla "casa Natalia Negru". Cladirea, datata pentru "sf. sec. XIX", se afla pe str. George Cosbuc. Daca data construirii casei este, oarecum, corecta ("sf. sec. XIX" ofera posibilitatea unor interpretari), nu se poate spune acelasi lucru si despre proprietarul de drept al imobilului. În volumul Respiro în amonte, scriitorul C. D. Zeletin avea să descrie emoţionanta întâlnire, la Tecuci, cu poeta: „bătrâna Natalia Negru (d.1962) locuia acum într-o casă veche a Tecuciului de altădată, care se mai păstrează şi astăzi, pe strada Uzinei nr. 5, actualmente George Coşbuc … casa fusese a familiei pictorului Gheorghe Petraşcu şi, mai în urmă, a nepotului său, filozoful Ion Petrovici”. Deci, casa era de fapt a familiei Petrovici, mai precis a doctorului Constantin Petrascu, unchiul lui Ion Petrovici.
Despre Constantin Petraşcu, primul născut în familia Neculcea şi Catrina Petrovici, avem informaţii preţioase şi de la vărul acestuia, scriitorul şi diplomatul Nicolae Petraşcu, fratele pictorului Gheorghe, ambii nascuti Petrovici. Acesta scrie despre doctorul Petraşcu că „dat de un tată împovărat cu o casă de copii, la un stăpân în Galaţi, la negustorul Mitache Gabroveanu, deşi fusese premiant în şcoala primară, după câteva luni el fugi de acolo şi cu greutăţi mari ajunse la Bucureşti, unde, într-o dimineaţă, d-rul. Davila îl văzu stând la poartă la dânsul”. Carol Davila, întemeietorul Şcolii Naţionale de Medicină şi, mai târziu, al Facultăţii de Medicină, îl înscrie la şcoala de medicină şi după absolvirea ei îl trimite pe Petraşcu la Paris, ca să-şi ia doctoratul în medicină. Nu se cunoaste enigma transformarii numelui Petrovici in Petrascu. Stim ca doctorul a "optat", de-a lungul timpului, pentru mai multe nume: Petrovici, Petrascu, Petrasu, Petras.

Niciun comentariu:

Trimiteţi un comentariu

Nu ne asumam responsabilitatea juridica pentru parerile exprimate in rubrica intitulata "Comentarii".