sâmbătă, 20 iunie 2015

Portrete tecucene (XV)

Constantin Petraşu, medic. Născut în Tecuci pe 1 septembrie 1844, Constantin Petraşu urmează studii de specialitate la Bucureşti, în cadrul Şcolii Naţionale de Medicină sub îndrumarea lui Carol Davila, şi la Paris, unde obţine titlul de doctor în medicină. În calitate de medic militar, va participa la războiul franco-german (1870) şi la războiul de independenţă (1877). În anul 1878 este ales deputat din partea colegiului II Tecuci, iar în 1888 va fi numit prefect al judeţului Tecuci. Între anii 1878 şi 1881, dr. Petraşu ocupă funcţia de medic al oraşului şi spitalului Tecuci, din 1891 fiind numit prin concurs în postul de medic primar al judeţului. A fost decorat cu medalia „Apărătorii Independenţii” (1879), „Steaua României” în grad de Cavaler (1880) şi „Coroana României” în grad de Ofiţer (1893). 

N.B. Conform documentelor emise de Prefectura Tecuci, dr. Petraşu a folosit pentru perioada anilor 1874-1878 numele de „Petraşcu”.

Fotografie trimisă de dr. Richard Constantinescu, căruia îi mulţumim pe această cale. 

Regimentul 24 Infanterie

         Înfiinţat în aprilie 1880 prin prevederile Înaltului Decret nr. 1163 din 5 aprilie 1880, regimentul a funcţionat în prima etapă a existenţei sale sub titulatura de Regimentul de Dorobanţi Tecuci nr. 24. Garnizoana iniţială a fost stabilită în oraşul Tecuci, iar zona afectă pentru recrutarea efectivelor corespundea strict graniţelor fostului judeţ Tecuci. La 11 iunie 1891 titulatura regimentului a fost modificată în urma contopirii cu Regimentul 6 Linie (desfiinţat) şi a devenit Regimentul al VI-lea Tecuci nr. 24, conform Înaltului Decret nr. 2329 din 11 iulie 1891. Prin acelaşi act s-a stabilit ca regimentul să preia atât drapelul, cât şi tradiţia de luptă a regimentului desfinţat, predându-şi propriul drapel la Arsenalul Armatei. Regimentul a fiinţat până la 1 decembrie 1951 când, în conformitate cu Ordinul Marelui Stat Major nr. 0031953 din 27 noiembrie 1951, a fost renumerotat primind denumirea de Regimentul 185 Infanterie.


cdor dr. Marian Moşneagu, lt. col. Dr. Petrişor Florea, „Ghidul arhivelor militare”, Bucureşti, 283.

Portrete tecucene (XIV)

Vintilă Dongoroz (1893-1976), profesor universitar de drept penal, academician. Născut la Tecuci pe data de 27 martie 1893, Vintilă Dongoroz va urma studiile gimnaziale şi secundare la Tecuci ( Gimnaziul Real, 1908), respectiv Focşani (Liceul Unirea, 1912). În anul 1915, obţine diploma de licenţiat în drept la Facultatea de Drept (Universitatea Bucureşti), iar în 1919, la aceeaşi instituţie, primeşte titlul de doctor în drept, teza sa, „Dinamica socială a dreptului penal”, fiind apreciata în termeni laudativi. În anul 1948, Vintilă Dongoroz este ales membru corespondent al Academiei Române. O sală de curs din cadrul Facultăţii de Drept, Universitatea Bucureşti, îi poartă numele.

Sursa foto: ro. wikipedia.org

duminică, 26 aprilie 2015

O contribuţie

Albumul de faţă constituie iniţiativa Muzeului de Istorie „Teodor Cincu” de a surprinde în imagini o perspectivă trecut-prezent a Tecuciului. Chiar dacă oraşul şi-a fixat de-a lungul timpului o serie de „borne identitare”, la dimensiunea cărora se raportează periodic, suntem nevoiţi să recunoaştem că urbea şi-a pierdut din frumuseţea de altădată, o strălucire provincială care inspira poeţii să viseze şi să cânte farmecul târgului patriarhal. Cu toate acestea, trecutul acestui oraş, sursa unei legitime prezenţe în spaţiul istoric şi spiritual românesc, obligă generaţiile actuale la anumite atitudini şi impune celor viitoare aşteptări pe măsura vorbelor, faptelor şi personalităţilor de odinioară. În momentul de faţă, cine prezintă şi reprezintă oraşul Tecuci este nevoit să-şi însuşească particularităţile acestei localităţi: vechime, spiritualitate, cultură, spirit de sacrificiu. Nu putem trece cu vederea o mărturie a cancelariei domneşti de la 1435 care înscrie Tecuciul între cele mai vechi târguri ale Moldovei medievale. Nunta domnească de la Tecuci din anul 1587 între Vlad, nepotul lui Petru Şchiopul, şi Velica, fiica marelui logofăt Ivan Norocea, nepoata lui Mircea Ciobanul, argumentează existenţa a cel puţin unei biserici în secolul al XVI-lea, dar şi poziţia strategică a târgului la graniţa celor două ţări româneşti. La jumătatea secolului al XVII-lea, călătorii străini vor consemna prezenţa în Tecuci a trei lăcaşuri religioase construite din lemn. Mai mult ca sigur acestea au fost expuse invaziilor, poate distruse sau incendiate odată cu târgul, dar întotdeauna obştea le-a reconstruit din piatră sau cărămidă. În timp, bisericile tecucene au devenit centre de formare spirituală şi culturală, preotul asumându-şi rolul de părinte, duhovnic şi învăţător. Într-un asemenea mediu trebuie să fi crescut Calistrat Hogaş,  iubitor de viaţă şi natură care a descris memorabil societatea tecuceană la mijlocul secolului al XIX-lea. El este urmat de alte nume mari, precum Teodor Şerbănescu, care frecventa şi anima saloanele literare locale, Ştefan Petică, veşnic îndrăgostic de aerul liniştit al târgului nostru, Alexandru P. Calimah, care schiţa pentru prima dată istoria unei personalităţi locale, dar şi a urbei în care trăia, Ion Petrovici, care şi-a declarat permanent ataşamentul şi respectul faţă de locul natal. Lista poate continua cu nume reprezentative nu doar pentru Tecuci, ci pentru întregul panteon cultural românesc. Un motiv în plus de mândrie şi bucurie pentru trăitorii acestei comunităţi îl constituie prezenţa şi contribuţia noastră la cele mai importante etape ale istoriei statului român: unirea, independenţa, războiul pentru întregirea naţională. Considerăm că prezenţa unităţilor militare la Tecuci a contribuit la apărarea acestui spaţiu şi la dezvoltarea oraşului, de aceea publicarea fotografiilor înfăţişând soldaţi, ofiţeri sau clădiri militare reprezintă un omagiu adus celor care ne-au învăţat ce înseamnă sacrificiul şi onoarea, totodată oferindu-ne dreptul de a considera Tecuciul un nume de referinţă în istoria militară românească.

joi, 5 februarie 2015

Un centenar - Cohorta „Oltea Doamna”

Se împlinesc, la data de 5 februarie 2015, 100 de ani de la înfiinţarea legiunii „Oltea Doamna”. Aflată sub coordonarea Asociaţiei „Cercetaşii României”, formaţiune recunoscută prin decret regal drept „persoană juridică...al cărui scop este educaţia fizică şi morală a tineretului”, act votat în Senat şi Adunarea Deputaţilor la 20 decembrie 1914, respectiv 21 februarie 1915, cohorta de la Tecuci număra la momentul apariţiei 150 de membrii. Distinşi prin culoarea violet, cercetaşii tecuceni erau conduşi de Ovid Gherghel, prefectul judeţului Tecuci, care deţinea funcţia de „preşedinte al secţiunii”, şi V. Berheciu, institutor ce avea să îndeplinească atribuţiile de „instructor”. Constituirea cohortei tecucene în patru comitete şi un birou permanent era în conformitate cu Regulamentul de administraţie al Asociaţiei „Cercetaşii României”, document publicat în „Cercetaşul”, numărul din aprilie 1915. Alături de articolele care privesc scopul Asociaţiei, „educaţia morală şi fizică a tineretului...şi pregătirea viitoarelor generaţii pentru înălţarea neamului şi binele patriei”, aflăm şi structura organizaţiei, care pe lângă Comitetul central de la Bucureşti mai cuprindea Comitetul de patronaj, Comitetul local şi membrii aderenţi. La Tecuci, cohorta „Oltea Doamna” se află sub oblăduirea unui Comitet de onoare, alcătuit din A. S. R. Principele Carol, I. Duca şi trei lideri politici locali (Alecu P. Anastasiu, Nestor Cincu, Ionel Georgiade). Ofiţeri, avocaţi, profesori, doctori, funcţionari şi oameni politici intrau în componenţa (rândul) Comitetului de patronaj, Comitetului local, consilierilor tehnici şi biroului permanent. Dintre toate mărturiile privitoare la activităţile cercetaşilor tecuceni, referindu-ne aici în mod special la perioada cuprinsă de anii 1915-1935, ne reţine atenţia un jurnal de cercetaş. Ajuns în prezent în custodia Muzeului de Istorie „Teodor Cincu” prin donaţia titularului, dl. colonel Gheorghe Petraşcu, carnetul prezintă însemnările cercetaşului în perioada 16. II. 1916 („Astăzi a murit regina Elisabeta, ora 8.30 minute”) - 19. VII.1917 („Astăzi dimineaţa a venit un aeroplan german în care s-a aruncat foarte multe ghiulele şi focuri de mitralieră. Pe urmă a plecat şi au venit 2 care au lăsat 3 bombe...La o jumătate de ceas au venit iar 2 aeroplane şi au lăsat 5 bombe în gară. După aceasta a mai dat 6 ghiulele la interval de ½ oră”). Nu ştim când anume a aderat Gh. Petraşcu legiunii din Tecuci. Un indiciu poate fi „chitanţa nr. 55, din 22, luna ianuarie, 1916”, prin care tânarul achita suma de „1 leu, cotizaţia pe anul 1916”.